un kil de discernamant va rog!

Există persoane care nu discern. Multe. În mod normal...aceste persoane ar fi cosiderate smintite, nebune, sărite de pe fix şi internate. Nu? Ei bine, NU. Depinde de ce discernământ e vorba. Îmi aduc aminte că înainte de 89 erau cozi. La orice. Chiar şi la nimic şi erau destul de multe persoane care stăteau la o coadă fără să ştie ce se vindea. Într-o dimineaţă de ianuarie...când aveam poftă de lapte cu fidea...am mers cu frate-miu să luăm lapte. 2 sticle. Câte o sticlă de persoană. Că ne-am lepădat unul de altul, ca fraţi, nu mi s-a părut aşa de grav atunci, poate mai târziu, dar un alt lucru mi-a atras atenţia şi l-am reţinut. Eram la rând de pe la 5 dimineaţa. Pe la şapte a venit vânzătorul. A deschis uşa pe dinafară şi a închis-o pe dinăuntru. Fapt care m-a deranjat. Fapt pentru care am tras de uşă. Şi de gratii. Fapt care a stârnit şi reacţia celorlalti participanţi la coadă. Numai că nu s-au aliat cu mine ci împotriva mea. Erau smintiţi...n-aveau discernământ...sau poate pur şi simplu li s-a părut că gestul meu a fost de prost gust. Deşi... 20 de ani după 89. Hypermarket. Văd nişte struguri frumoşi. Şi o femeie într-o uniformă care făcea ceva...pe lângă mine... Aşa că întreb: Strugurii mi-i pun eu sau mi-i cântăriţi dvs?
- Ei, asta ar fi chiar culmea, primesc răspuns. Trece un minut de gândire până când prind tupeu şi întreb:
-Şi de ce mă rog ar fi chiar culmea?
-Ar fi chiar culmea ca şefa de magazin să vă cântărească marfa.
-A, zic. Da, asta ar fi chiar culmea. Să-mi fie ruşine.
Vă puteţi închipui că deodată a apărut o altă persoană, sex feminin, trecută de prima şi a doua tinereţe care după ce mi-a tras o căutătură răutăcioasă, a cuprins-o prieteneşte pe şefa de magazin de după umeri şi au plecat spăşite amândouă într-o treabă cu mult mai serioasă? Ei bine da. Aşa s-a întâmplat. Să-mi fie şi ruşine şi de învăţătură.
Există persoane care nu discern? Poate...restul sunt internate în ospicii sau magazine.

dorinte

Aş vrea să fiu prost… Aş vrea să nu fi băgat în seamă atât de multe lucruri şi atât de multe detalii. Aş vrea să nu mai studiez omul cu care abia m-am întâlnit ci să îl iau de după umeri şi să-l cinstesc cu o bere. Aş fi vrut să nu ştiu nimic de politică şi să surâd alături de alţi oameni cand aud că un ministru a furat ceva mii de euro. Să surâd şi să exclam…”Ce mafioţi domnle”. Apoi să mai cer o ţuică de la colegul meu de masă pe care abia l-am întâlnit. Dar pe care l-am luat cândva de după umeri şi l-am cinstit cu o bere. Un om simplu alături de alţi oameni…Au avut ceva treabă, au dat câteva hârleţe ca să mai lărgească şanţul din faţa porţii. Ca să se scurgă apa. Chiar dacă n-a mai plouat de la sfârşitul lunii trecute. E cald şi ţuica nu mă ajută deloc. Aş vrea ca ţuica să mă ajute. Dar e o ţuică slabă care nu poate ajuta pe nimeni…Aş vrea să nu mă gândesc atât de mult la faptul că trăiesc şi chiar să trăiesc. Aş vrea să pot să fumez în pat. Nevastă-mea să vină şi să ţipe la mine. Aş vrea să pot să îi dau o palmă lipicioasă după care să mă uit tâmp la ea şi să-i dau fumul în ochi. Aş vrea să pot să-i explic… O să înceapă iar războiul. Cu toate că ştim cu toţii cât de dezastruos este. O să înceapă pentru că nu avem nimic mai bun de făcut. Şi suntem nemulţumiţi. Şi vrem să sufere cineva. Altcineva. Aş vrea să scriu o carte şi asta să-i fie prefaţa. O să fiu considerat oare un geniu peste 100 de ani? O să mă înveţe copiii în şcoli? Aş vrea să fiu considerat un geniu. Dar peste 100 de ani. Nu acum. Acum am intrat în război. Deocamdată unul mic. E un război mic, aproape invizibil dar e. Îl simt în fiecare zi. Cartea asta n-ar fi o carte bună pentru că n-are cuvinte sofisticate în ea. Trebuie să fie ceva cuvinte. Aş vrea să nu fie cuvinte sofisticate. Parcă văd o gaşcă de erudiţi citind cartea mea şi scărpinându-se în barbă. Aş vrea să am barbă. Mi-am mai lăsat eu dar nu prea merge. E roşcată. Ca a lui Chuck Norris. Şi eu sunt şi spân. Am barbă numai pentru că îmi rădeam puful în clasa a 8-a cu lama de răzuit greşeli. O lamă „lord”, furată de la tata. Tata s-a tăiat în săptămâna aia, pentru că s-a bărbierit cu lama cea veche. Nu prea se găseau lame…Aş vrea să nu scriu la leptop ci la un opaiţ. Din păcate nu pot. Că opaiţul afumă tavanul. Şi perdeaua. Şi abia am zugrăvit. Şi nevastă-mea are gura mare. Aş vrea să am palma lipicioasă…Ce puţin am scris…şi eu care vroiam să scriu o carte…
Aş vrea să mănânc un colţ de pâine. Ca atunci când eram mic. Nu mai e pâinea de atunci…Aş vrea să fie pâine. Ca atunci. Gustoasă. Elastică. Şi după aia să mă duc la fereastră cineva care stă la parter şi să-i cer o cană cu apă. Eu să-i mulţumesc satisfăcut de sete, el să dea din cap satisfăcut că stă la parter. Apoi să jucăm fotbal până ni se face din nou sete. Aş vrea să-i întâlnesc pe toţi cu care am jucat fotbal în copilărie. Să ne uităm unii la alţii ruşinaţi că nici unul dintre noi nu a ajuns jucător profesionist. Şi ce bine jucam…Aş vrea ca toţi care citesc aceste rânduri să dea din cap a admiraţie. Ce talent…ce fler…Poate cineva chiar o să facă aşa. Poate că o să aflu şi timp de câteva zile o să mă privesc cu alţi ochi. Şi o să fiu un încrezut… Aş vrea ca nevastă-mea să aibă o palmă lipicioasă. Şi pentru o zi să fie fumătoare. Şi taică-miu să-mi fi tras un şut în cur că i-am luat lama. Şi profesorul de istorie să-mi fi dezbârnat urechea că mă prostesc şi imi dau cu o lamă lord înfiptă în creion, pe faţă, şi gaşca de erudiţi să-mi râdă în nas de porcăria pe care am scris-o. Numai omul de la masa mea să surâdă încă, privind în paharul de ţuică aproape gol. Trăiesc. O să scriu o carte.
P.S. Sau să câştig la loto

cu capu' frate

Mă doare capu’.Posibil de la bere. Ai ce mă doare capul. Oare de la ţigări? Vinul a fost curat iar de la jack daniels se ştie că nu te doare capul niciodată. Iote şi la aştia la tv. Vorbesc despre ciroză şi ficaţi. Oare ce am mancat azinoapte după ce am venit de mă doare capul în halul ăsta? Ar trebui să se dea o lege pentru ăştia mahmurii şi cu dureri de cap. Cine e mahmur lucrează doar jumătate de zi. Aau capul. Partea proastă e că imediat o să rămân şi fără suc de portocale. Stai că parcă îmi aduc aminte de aseară. M-au adus acasă cu maşina două fete. Prietene bunicele. N-au vrut să urce. Poate din cauză că sunt însurat?…hmmm…poate. E bine să bei cu fete. Mai ales că într-un grup organizat una dintre ele e şoferiţă. N-a fost o petrecere. Doar ceva în aer…şi în bere că aşe mă doare capuuuuuu. De obicei nu mă doare capul când sunt mahmur. Nu. De obicei sunt mai chefos şi mai însetat. Parcă m-a luat şi cu greaţă. Asta nu e bine. O durere de cap o înţeleg dar greaţă…ţţţţţţţA fost fain aseară. S-a umplut barul. Îţi dai seama cam câţi ar trebui să lucreze jumătate de zi azi? Ce minte am şi eu…să mă apuc de scris când mă doare capul. Scriu ca să scap. Mi-am propus să scriu în fiecare zi pe blogul ăsta. Bănuiesc că pe ziua de azi durerea de cap o să fie cel mai semnificativ lucru. Altădată, cand eram mai mic şi eram mahmur, se întâmpla să facă maica-mea mâncare. Îţi poţi imagina mirosul ăla de borş cu leuştean, pătrunjel dres cu ou şi smântână? Ar trebui să mă mut cu maica-mea. E 9 jumate dimineaţa. Ar fi cazul să mă pun să dorm. Vouă…spor la treabă.

6 motive sa te speli pe cap cu gel de dus

Sa presupunem ca gagica-ta a vrut sa faca o baie cu spuma si in lipsa de altceva a turnat in cada ce mai ramasese din samponul tau. Oricum nu mai era in el prea mult. Ce faci? Improvizezi normal. Nu cu sapun. In nici un caz. Sapunul sicleste. Siclit e un adjective care inseamna…ma rog…inseamna ceva nasol, care nu e bun.Asa ca incerci altceva. Gel de dus. Marfa de cosmetic. Nici nu stiti ce pierdeti. Va dau sase…maxim sase motive frumoase pentru care e cel mai bun produs de spalat pe cap. Probabil ca sunt mai multe. Va mai las si pe voi sa bagati la comment.1. Gelul de dus e un produs pentru…pentru ce e un produs? Pentru piele. Capul e acoperit de piele, egal, gelul de dus e un produs pentru cap.2. Gelul de dus tine intotdeauna mai mult decat orice sampon. Recipientul e mai mare decat alea de sampon super-scump care nu e bun de nimic.3. In 90 la suta din cazuri gelul de dus miroase mai bine decat samponul. Asadar te simti revigorat si mirosi si mai misto.4. Nu faci matreata. Ce, faci matreata pe parul de pe piept? Nu mai vorbim de alt par, presupunand totusi ca ati descoperit bicul sau masina de tuns. Dar aici nu discutam gusturi sau tendinte. Discutam gelul de dus.5. Cu gel de dus economisesti timp. Cu o singura incarcatura in palma, dai pe cap, gat, urechi, piept…acuma nush cat de inalt esti dar in general treci de brau. Pe probate. Asadar economisesti timp la spalat, mai ales cand baia e prea fierbinte si te loveste lenea. Despre lene poate vorbim altadata.6. Nu te incurci in produse. In mod normal, o persoana mai simandicoasa foloseste urmatoarele produse. Sampon- cel putin doua feluri, balsam, gel de dus, sapun, alte lotiuni etc… Gandeste-te ca pleci in weekend. "Draga, mi-ai pus gelul de dus?" "Da" Sanatate! Esti linistit.
Recunosc ca nu m-am gandit mai departe. M-am convins si am dat repede fuga la computer sa scriu, sa nu uit. Nu va povestesc cum imi flutura parul in vant. Daca mai gasiti voi motive, bagati-le la comment. Stiu ca mai exista o gramada. Pana data viitoare experimentez gelul de dus in loc de pasta de dinti si va comunic rezultatul.
P.S. Acest articol nu se refera la cheliosi

terente reincarnat

M-am gandit foarte mult. Sigur, n-am acces la vizuina lu’Osama. Nici la jurnalul lui, deşi ştiu sigur ca are. Terorismul ăsta de azi, e desigur haiduceala de altadată. Nu crezi? S-au schimbat doar mici aspecte. În primul rând calul. Nu mai făcea faţă. După ce a purtat atâtea războaie, stramoşul calului lu’ Ştefan cel Mare a zis: GATA! Să mă mai lăsaţi în pace. Atunci haiducii şi-au luat ATV-uri şi indurans plus ceva dacii tunate. Bune şi ele mai ales ca scutesc scriitorii de cuvinte in plus. Va amintiţi că in fiecare balada haiduceasca, scriitorii trebuiau sa zica ceva si de cai. Stiti…"Pe-un cal negru dobrogean"…etc. De dacie ce draq poti sa scrii…revenind…Odata problema transportului rezolvată, au urmat armele. Săbiile, expirate. Buzduganele, expirate. Nici pistoalele n-au mai facut faţă.Dacă vrei sa scrie cineva de faptele tale iti trebe ceva sa rupă gura…sa rupă gura. La Terente haiducul era simplu. El avea. Ceilalţi au trebuit sa se doteze. Şi aşa s-a ajuns de la flintă la AK47, singura armă capabilă să se ridice la pretenţiile armei lu’ Terente. Deci ce avem până acum? ATV-uri şi kalajnicoave. Eh…altă treabă. Mai trebe ceva pentru haiducie? A, da. Codrul. Eh, aici avem o problemă. În sensul în care…nu prea mai e. Sau dacă e, e cam departe. Şi cu preţul la benzină numai de haiducit nu-ti arde. Aşa ca haiduceşti şi tu mai subţire familiile care vin la gratar. Că merită. În caz ca ai mustrări de conştiinţă gandeşte-te că ei sunt aia de lasă plasticul la vedere. Femeile trebuie clar…băgate în seamă. Nu de alta dar dacă ajutaţi săracii, ajutaţi şi femeile. Poate în felul asta creşte şi natalitatea în România. De altfel puteţi face multe concursuri între voi ăştia, aspiranţii la haiducie. De genul…Ghici cine e tatăl, cine ajunge primul la 10…etc…Acuma…o să vă întrebaţi ce treabă are titlul cu ce a scris ăsta aici. Pai n-are. M-am gandit ca dă bine. Să vă învăţaţi minte să nu mai puneţi botu la ziarişti. Şi data viitoare cand mai arunci blidonu’ de bere gol in vre-o tufă, gândeşte-te ca Terente haiducu era bisexual. MAI FAAACI!!!!!!!!!

EURO?

Dacă luăm o persoană si o punem să facă un anume test şi nu îl trece, se numeşte că acea persoană este o persoană retardată. Corect? Corect. Iar dacă jumătate din ţara asta nu câştigă 200 de euro pe lună, suntem o ţară subdezvoltată. Corect?...eh...oareşcum corect. Suntem subdezvoltaţi din cu totul alte cauze, zic eu, nu doar pentru că nu producem suma stabilită de nuşcine. Suntem retardaţi pentru suntem exact ceea ce ar trebui să fim...v-am băgat în ceaţă aşa-i? Nu o să amintesc de alegeri...deşi mă mănâncă limba să o fac...Românul face haz de necaz. De ce? Pentru că e şugubăţ. Dar dacă stai în căcat până la gât şi faci haz de necaz, nu prea mai e în regulă, nu crezi? Adică, ce ai mai putea spune...bine că n-ai călcat în el? Nu se pune. Să revenim la suma minimă de euro. E cert că i-am pus gând rău. Să vină euroii. Să se mişte paleţii. Să cadă casele ţărăneşti şi să se clădească pensiuni... dotate... că aşa cere UE. Să vină streinu' şi să vadă frumuseţile ţării. De ce pula mea ar trebui să îi vând eu neamţului dealul din spatele grădinii...mă rog...priveliştea...sau pârâuaşul, încă cristalin de lângă el. Băăăăă, ăla e al meu, am crescut cu el, ne cunoaştem. În el sunt cleni şi mrene şi câre şi moine. Şi mătasea broaştei. La voi apa e tulbure şi fără bolovani. La noi e limpede seara după ce beau vacile din el. Şi cald. Şi numai bun să te speli după ce ai fost toată ziua la fân. Mă cac pe ei 200 de euro. Găina mea face câte 3 ouă pe zi şi pot să zic că imi iau porţia de proteine. N-am tractor dar calul din grajd simte că trăieşte. Şi se culcă seara satisfăcut după o zi de muncă. Şi dece să-i dau din muzica mea. Boul de olandez oricum n-o înţelege. Nu înţelege că în acest cântec stă însuşi esenţa românului năpăstuit de cei care vroiau să producă 200 de euro, taleri sau galbini. Şi dă aiurea din cap şi râde ca prostu'. Cine e retardat acum? Pădurea aia de hăt-departe are un pădurar hoţ şi beţiv. Dar încă e pădure. Şi trei sate se încălzesc iarna cu lemnele din ea. Şi în ea sunt lupi şi urşi şi vulpi şi mistreţi. Adevăraţi. Nu eliberaţi de la centre veterinare. Agresivi la o adică. Şi nu mă deranjează mirosul de bălegar de vacă cu care îngraş pământul iarna ca să se facă recoltă toamna. Mă deranjează mai mult amoniacul emanat de la azomureş care au descoperit cei 200 de euro şi vă fac vouă roşiile şi ardeii mari. Ştiţi ce...în cazul ăsta, mărimea chiar nu contează. Contează doar ca eu să mă simt acasă oriunde m-aş duce în ţara asta. Şi să nu împart cu cei care au cei 200 de euro nimic. Contează ca ţăranii mei să nu-şi piardă demnitatea şi mândria. Să nu mai construiască hanuri infame. Sau oare să fiu mândru că am scăpat de ruşinea aia mare de a fi subdezvoltat?...

Ei... si fiind prima mea zi...o sa fac o dedicaţie muzicala specială pentru Băsescu, Oprescu, Geoană, Vadim, Becali şi Crin. Luaţi de-aici

ecce blogu'

Aşa încât mi-am creat propriul blog. Nu că nu mai puteam dormi noaptea de grija asta, dar aşa de multe idei imi vin în ultima vreme, aşa de multe frustrări am acumulat şi n-am avut cui să le transmit încât m-am hotărât: Ecce blogu!