dorinte

Aş vrea să fiu prost… Aş vrea să nu fi băgat în seamă atât de multe lucruri şi atât de multe detalii. Aş vrea să nu mai studiez omul cu care abia m-am întâlnit ci să îl iau de după umeri şi să-l cinstesc cu o bere. Aş fi vrut să nu ştiu nimic de politică şi să surâd alături de alţi oameni cand aud că un ministru a furat ceva mii de euro. Să surâd şi să exclam…”Ce mafioţi domnle”. Apoi să mai cer o ţuică de la colegul meu de masă pe care abia l-am întâlnit. Dar pe care l-am luat cândva de după umeri şi l-am cinstit cu o bere. Un om simplu alături de alţi oameni…Au avut ceva treabă, au dat câteva hârleţe ca să mai lărgească şanţul din faţa porţii. Ca să se scurgă apa. Chiar dacă n-a mai plouat de la sfârşitul lunii trecute. E cald şi ţuica nu mă ajută deloc. Aş vrea ca ţuica să mă ajute. Dar e o ţuică slabă care nu poate ajuta pe nimeni…Aş vrea să nu mă gândesc atât de mult la faptul că trăiesc şi chiar să trăiesc. Aş vrea să pot să fumez în pat. Nevastă-mea să vină şi să ţipe la mine. Aş vrea să pot să îi dau o palmă lipicioasă după care să mă uit tâmp la ea şi să-i dau fumul în ochi. Aş vrea să pot să-i explic… O să înceapă iar războiul. Cu toate că ştim cu toţii cât de dezastruos este. O să înceapă pentru că nu avem nimic mai bun de făcut. Şi suntem nemulţumiţi. Şi vrem să sufere cineva. Altcineva. Aş vrea să scriu o carte şi asta să-i fie prefaţa. O să fiu considerat oare un geniu peste 100 de ani? O să mă înveţe copiii în şcoli? Aş vrea să fiu considerat un geniu. Dar peste 100 de ani. Nu acum. Acum am intrat în război. Deocamdată unul mic. E un război mic, aproape invizibil dar e. Îl simt în fiecare zi. Cartea asta n-ar fi o carte bună pentru că n-are cuvinte sofisticate în ea. Trebuie să fie ceva cuvinte. Aş vrea să nu fie cuvinte sofisticate. Parcă văd o gaşcă de erudiţi citind cartea mea şi scărpinându-se în barbă. Aş vrea să am barbă. Mi-am mai lăsat eu dar nu prea merge. E roşcată. Ca a lui Chuck Norris. Şi eu sunt şi spân. Am barbă numai pentru că îmi rădeam puful în clasa a 8-a cu lama de răzuit greşeli. O lamă „lord”, furată de la tata. Tata s-a tăiat în săptămâna aia, pentru că s-a bărbierit cu lama cea veche. Nu prea se găseau lame…Aş vrea să nu scriu la leptop ci la un opaiţ. Din păcate nu pot. Că opaiţul afumă tavanul. Şi perdeaua. Şi abia am zugrăvit. Şi nevastă-mea are gura mare. Aş vrea să am palma lipicioasă…Ce puţin am scris…şi eu care vroiam să scriu o carte…
Aş vrea să mănânc un colţ de pâine. Ca atunci când eram mic. Nu mai e pâinea de atunci…Aş vrea să fie pâine. Ca atunci. Gustoasă. Elastică. Şi după aia să mă duc la fereastră cineva care stă la parter şi să-i cer o cană cu apă. Eu să-i mulţumesc satisfăcut de sete, el să dea din cap satisfăcut că stă la parter. Apoi să jucăm fotbal până ni se face din nou sete. Aş vrea să-i întâlnesc pe toţi cu care am jucat fotbal în copilărie. Să ne uităm unii la alţii ruşinaţi că nici unul dintre noi nu a ajuns jucător profesionist. Şi ce bine jucam…Aş vrea ca toţi care citesc aceste rânduri să dea din cap a admiraţie. Ce talent…ce fler…Poate cineva chiar o să facă aşa. Poate că o să aflu şi timp de câteva zile o să mă privesc cu alţi ochi. Şi o să fiu un încrezut… Aş vrea ca nevastă-mea să aibă o palmă lipicioasă. Şi pentru o zi să fie fumătoare. Şi taică-miu să-mi fi tras un şut în cur că i-am luat lama. Şi profesorul de istorie să-mi fi dezbârnat urechea că mă prostesc şi imi dau cu o lamă lord înfiptă în creion, pe faţă, şi gaşca de erudiţi să-mi râdă în nas de porcăria pe care am scris-o. Numai omul de la masa mea să surâdă încă, privind în paharul de ţuică aproape gol. Trăiesc. O să scriu o carte.
P.S. Sau să câştig la loto